Poezie
Povestea amantului de porțelan
2 min lectură·
Mediu
O stăpână a cărnii și a sângelui
Dăruiește-mi și mie din preaplinul tău
Să mușc din sânul ce dospește-n lapte și durere
Căci aș roși dar porțelan fiind, eu nu.
Visam și eu iubirea care se vrea pură
Dar nu știu cum să-mi descojească rana.
Mai bine taci decât să-ncepi să te minți singur.
Pot fi același om,
Simulând realitatea?
Încerc să te-nțeleg, sunt semne că îți semăn
Văzând ceea ce fac, descopăr ce vreau cu adevărat.
Aveam sentimente, luam decizii
Dar realizam cât de mult mi-am ignorat sentimentele.
Raționamentul bate sentimentul
Dacă nu te pot face să te schimbi, atunci nu pot face nimic.
Ea m-a lăsat să fiu ceea ce trebuia să fiu.
Eram agățat de viață, pește remora de burta-ți de rechin
Și-ntunecimea rece-a morți solitare e un chin.
De ce urăști într-atât pământul încât fugi tot mai sus?
Mă zbor acolo unde nu mai e nimic de spus.
M-ai creat pentru că simțeai nevoia de a fi urât de cineva.
Te-am creat ca să-mi justific furia cumva.
Ești sâmburele neatins al propriului sine.
Mă simt bine plictisindu-te, te vreau cu mine.
Eu nu am suflet și asta mă împiedică să mi-l devorez
Din lut și culoare, prin ardere, eu creez.
001.644
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 204
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “Povestea amantului de porțelan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/1813310/povestea-amantului-de-portelanComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.