Poezie
Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele
1 min lectură·
Mediu
Și mă gândeam că inutilul s-a născut văzându-mă pe mine
În toată deșertăciunea. Și-n uitarea de sine
Căci prea de multe ori am spus nu. Mie.
Doamne, dacă viața mea nu a fost în zadar, te rog să-mi dai un semn.
Și semnele au venit, numai că eu n-am știut să le citesc
- Hei! De mult nu te-am mai văzut, ce mai faci?
- Bună tată. Astăzi o să trec să-ți aduc ceva
- Nu te supără vecine, poți să mă ajuți te rog?
În fața porții un ghem rugător mi s-a frecat de picioare
L-am ridicat și l-am luat în brațe. Și torcea deja legănat de vise.
O ultimă frunză s-a desprins, cu părere de rău parcă
Și a căzut fără să se mai uite înapoi.
Cerul oricum era prea sus
O păsăruică cu pieptul galben
A-început să cânte căutăndu-mă printre uitări
Și cerul stătea în cumpăna, neștiind dacă să plouă sau să tacă
Ziua de azi s-a strecurat afară din casă și a plecat la drum lung
Uitările nu ne spun unde se termină și unde încep aducerile aminte
Dar cine mai are timp să întrebe? Poate... doar Moartea...
00906
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 192
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14159232/cred-doamne-ajuta-necredintei-meleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.