Poezie
cântec de amăgit toamna
1 min lectură·
Mediu
frunzele se-întreabă-n barbă, ce ne ține? ce ne-îndeamnă?
aici frigul se strecoară către seară, dinspre seară
soarele fără putere parc-ar spune cu durere
mă voi face tot mai mic. pic cu pic.
când nu mai ești interesant te pregătești de moarte
cuvintele se-împrăștie, frunze-înmuiate prin rigole
uitarea șterge din durere, ești ca aroma de migdale
și șoapta ta rătăcitoare, mai stăruie, a adiere de departe
e mersul lumii, e firescul, doar noi opunem disperată rezistență
râul nu cere îndurare. el moare când se varsă-n mare
norul nu plânge când pământu-l udă
căci lacrima-i speranța din sămânța care moare
ești echinox, aștept să înfloresc solstițiu
00977
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “cântec de amăgit toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14158162/cantec-de-amagit-toamnaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.