Poezie
răsuflări
1 min lectură·
Mediu
așteaptă!
cam așa decurge viața unui om. așteaptă să crești mare, ți se spune
și marele asta începe de la grădiniță și ține până hăt,
iar departele nu se mai termină.
când intri la școală vrei să știi mai multe
dar ți se repetă laitmotivul:
așteaptă.
și cărțile vin, caravele în port
una câte una, una după alta
și setea parcă se mai potolește puțin.
dar cărțile vorbesc de iubire, de dragoste
și atunci gustul se cere.
dar inevitabilul se produce:
așteaptă!
și așteptarea se strânge ca praful prin colțuri
și viața te umple de dorite și nedorite
dospite cu așteptări inutile uneori
Ea singură, când vine șoptește doar: urmează-mă
și-atunci, oftezi adânc, din rărunchi
închizi ochii să nu mai vezi
și pleci
ceilalți mai așteaptă
lăsând uitarea să spele treptele amintirilor
după care, bezna umple spațiul tău
și uitării nu-i mai spune nimeni, așteaptă
021.730
0
adevărate aceste ”răsuflări”, ...
mereu va exista ceva/cineva
pentru care vom aștepta puțin mai mult.
Mi-a plăcut”răsuflarea”, rezonează,
poate că și eu am o relație specială
cu așteptarea, ...
Inspirație cât cuprinde!
Maria,
când eram mică uram vorba
”cu răbdarea treci și marea”, :)