fericirile

copilăria a trecut prin mine sau peste mine

oricum ar fi fost nu prezentam interes. eram comun. fără nimic deosebit

cât despre naștere nu aș putea să vă spun prea multe. dar am reușit

și cu toate astea, copilăria m-a purtat în cârcă prin viață

m-a lăsat să mă joc cu pietre pe malul râului, am construit baraje din bolovani

și iarna ridicam baricade de zăpadă când sania cădea răpusă.

adolescența nu mi-a spus ce trebuie să fac. cu ce trebuie să încep

și săream din zi în zi conștient că trebuie să trec și prin asta cumva. cu acnee

și cu schimbările ale vocii. chiar dacă poarta de fotbal era puțin cam mare pentru mine

dar tot adolescența mi-a dăruit un prim sărut. stângaci. furat. uitat apoi

și viața dansa cu mine pe stradă purtându-mi pașii și visele

fără să-mi spună când voi lua primul pumn sau cum voi face față primei bătăi adevărate

dar tot ea mi-a spus că merită să visez. dacă nu visezi acum când crezi că o vei mai face?

și am visat orice numai numerele de la loto nu le-am visat. și nici încotro o voi apuca

dar sânul avea gust de măr copt. și chiar că merita să visezi cuvinte frumoase.

tânăr fiind am zis că drumurile pot duce doar spre înălțimi.

eram nerăbdător să mă avânt pe creste. să pun mână. să gust aerul rarefiat

și să încasez pumni cu nemiluita. căci viața nu-ți spune când ești la sală și când ești tu

dar tot ea, tinerețea mi-a spus că am timp să fac de toate. și m-am mai liniștit puțin

eram asemeni munților. cu cât presiunea e mai mare cu atât mai înalți ajung

și cerul se vedea până departe. trecea prin lumina unui inel. fără nori. fără spaime. fără regrete

cuvintele m-au urmat. mi-au îndulcit clipele singurătății

și mi-au dezvăluit taina iubirii. și iubirea era ca o mare. cu cât mai departe te aventurai

cu atât mai ostenit dar mai fericit erai. și copilăria mi se cuibărea în suflet.

maturitatea m-a găsit în brațele unei copile. și am fost predat ca ștafetă celeilalte.

am învățat ce este munca. ce este o echipă. am învățat minciuna. am învățat adevărul

și-n tot acest timp, munceam, redeveneam copil, și treceam din poveste în poveste

etapele vin nechemate. fericirea la fel. fericirea nu se ascunde în lucruri mari

chiar și-n claritatea unei lacrimi este loc de fericire. și de iubire.

bătrânețea își are farmecul său. timpul pârguit are aroma și lentoarea gustului adevărat

nu e greu să fii bătrân. trebuie doar să accepți. să te bucuri când întâlnești un chip drag

când poți spune bună dimineața. când te apleci să miroși o floare. sau când numeri pașii fiecărei zile

și mai ales să te bucuri de o nouă copilărie. o copilărie a copiilor tăi, un loc în care te regăsești.

o copilărie pe care poți să o povestești. credibilă. plină de culoarea timpului pierdut

de ce am spus toate aceste lucruri?

pentru că nu știu cum altfel să rezum ce e fericirea.