Poezie
omul fără sunete
1 min lectură·
Mediu
era exuberant, cuvintele îl iubeau și îl urmau
nimeni și nimic nu-i stătea în cale
chiar și nimicurile spuse erau sorbite cu evlavie
totul, până când a devenit atât de amorf încât sunetele
cădeau răpuse la picioarele lui.
gura gângăvea tăceri
limba se plimba alene printre gânduri
și cuvintele mureau înainte de-a avea ființă
încet, încet, s-a învăluit într-un halou de tăcere
și toate sunetele se pierdeau în preajma lui
cu ultimile puteri și-a umplut gura cu pământ
a lăsat o sămânță să se amestece cu visele
și s-a culcat așteptând ploaia
și povestea spune
că orice sămânță crește în tăcere
devenind tot mai puternică și mai vocală
așa cum numai o sămânță se poate exprima.
foșnind
00883
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “omul fără sunete .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14153186/omul-fara-suneteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.