Poezie

copilărie… pierdut

declarat nul

1 min lectură·2 iunie 2020

Mediu

mă uit în urmă, nu mă văd. nici urmele rănind pământul

o cicatrice rătăcind prin ani și-o lacrimă uscată-n palmă

în jungla viselor mă pierd dar amintirile nu sar pe mine

când aerul te-îmbracă și uitarea te dezbracă de toate

privesc cerul dar literele nu se-îmbină în cuvinte

și degetele bat un s.o.s. tăcut în lemnul băncii scorojit

eu sunt. mi-aduc aminte de cuvinte dar nu știu ce înseamnă

cumva mă însoțesc, un pas în urmă și în lateral

e frică sau respect în atitudinea aceea? eu. sunt. da, dar ce?

ziua asta e o piesă dintr-un puzzle. copiii?

din păcate nu mai am desenul ajutător. ce înseamnă?

și nici o mână care să mă ghideze. rătăcit? pierdut?

001.144

Macovei Costel. “copilărie… pierdut .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14147256/copilarie-pierdut

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.