frăția tăcerilor

eram cel mai cel mai vocal dintre toți. când apăream tăcerile cădeau secerate

și ne numeam în secret “frăția cuvintelor” căci toți eram la fel: tineri și plini de idei

până când viața a bătut din picior și ne-a luat cuvintele.

mai știm să spunem doar: bună dimineața, bună ziua, bună seara, mulțumesc

mai mult nu ni se dădea voie. era considerată pierdere de vreme vorbăria aia inutilă

dar care totuși închega idei și ne unea (la fel ca ura aș putea spune)

acum, chiar dacă mulți nu recunosc, suntem la fel de tăcuți

cuvintele extirpate au ars în crematorii ani la rând

ducând la fenomene impredictibile și incontrolabile

acum se roagă de noi să cuvântăm, să însămânțam idei în coji uitate

dar frăția tăcerii se întinde ca un foc dogoritor

ce va aduce arderii de tot ofrandă