Poezie
confesiuni (2)
1 min lectură·
Mediu
am intrat știind că mă asculți, așa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ți spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceața cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
și tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniștea și pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării și regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri și apusuri, șoapte și mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
și mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că mă știai.
mi-ai dat încercări și mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale și mi-ai netezit furia
mi-ai deslușit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineții
și cât de plăcută e moleșeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul știind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărțindu-mă de urma lăsată
001.078
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 154
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “confesiuni (2) .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14142729/confesiuni-2Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.