orașele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut și frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.

casele își lasă voaletele cenușii și așteaptă nopțile mai lungi

au atâtea de povestit și nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziți se spală cu cer curat și-l lasă să coboare

iar cerul pășește cu grijă printre mașini

și așteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar știe ritmul vieții.

poveștile născute prematur sunt ținute la incubator

primesc zile intravenos și respiră cu greutate

dar se știe că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-și cum săreau șotronul

fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare

numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar și casele mor. cad pur și simplu

orașele respiră. cenușii la față. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?