Poezie
nehotărât
1 min lectură·
Mediu
odă cuvântului
of, cât ești tu de frumos!
aș vrea să-i prind toate sensurile,
să-l plimb cu vârful limbii pe cerul gurii
să mă umplu de toate tainele ascunse printre litere
să-l știu stăpânii, să-l știu dresa, dar să-l las liber
să zburd odată cu el pe albe pagini
să îi fiu slugă și stăpân
și împreună să cucerim lumea
dar… visele rămân vise
el își vede de plutirea lui
eu mă mulțumesc
cu toate aceste scrijeliri
și între noi se întinde abisul
necuvântărilor
îl las să mă uite, să mă tacă
pentru că cerul se sprijină pe umerii pământului
și nu invers
cuvântului, rostire
știu că îți cer mult, poate prea mult,
dar cine altul mă poate păstra așa cum am fost
un suflet rătăcitor prin viață?
amintirile dor, umbrele mor,
viața se scurge-n pământ să-l adoarmă
cine de mine aminte-și mai aduce?
m-am ascuns în carnea cuvântului
strivit cumva printre literele strânse laolaltă
dar cum altfel puteam să-mi iau urmele, lăsându-le la vedere?
unii oameni își privesc în ultima clipă avutul. pierdut.
alții preferă să-i chinuie pe cei iubiți, smulgându-le lacrimi de durere
mă scufund în tăcerea cuvântului și-l rog simplu
să nu mă lași pradă uitării
001135
0