teama ce urcă-n capilare

nu de voi îmi este frică ci de-ascunsul din adâncul meu

Dumnezeul voitelor și nevoitelor, apără-mă de mine cel trufaș

alungă de la mine lăcomia spiritului și spaimele curiozității

și păstrează-mă lin și clar ca apa de izvor

multă lume se teme de ceea ce poate să îți rezerve cel de afară, de întuneric, de moarte

dar puțini realizează răutatea ce zace în cel mai întunecat ungher al sufletului

și care nu așteaptă decât o geană de lumină pentru a se cățăra afară

până acum am luptat și am ieșit biruitor din orice încleștare

dar simt că puterile mă părăsesc, și presimt apariția fiarei,

prelingându-se peste ghizdurile prezenței mele urcând ca lacrima în capilare…