Poezie

nevoia de cuvânt

1 min lectură·29 decembrie 2018

Mediu

la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe

cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent

iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie

și pentru că mai rămăseseră sunete

a zidit omul cu toate florile și toate animalele

dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească

și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân

și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar

și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime

dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l

în cea mai neagră tăcere

iar cuvântul a murit și a înviat

pentru că omului îi era greu fără de cuvânt

şi cuvântului îi era greu nerostit

mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină

sunt demne de umbra și duhul cuvântului

iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii

în aceleași eterne cuvinte

de început

001.126

Macovei Costel. “nevoia de cuvânt .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14134736/nevoia-de-cuvant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.