Poezie
la început a fost cuvântul (2)
1 min lectură·
Mediu
cuvântul însuși devenise-o-lume-n sine
la început eram cuvânt de iubire, apoi deveam strângere de mână
apoi mângâiere și geamăt stins iar când s-au împlinit toate
am căzut și eu în lume, ghindă plină de silabe
se împlinea ce trebuia împlinit
zilele curgeau la vale ducând cuvintele și tăcerile de-a valma
pașii mei urcau cărările cerului până la cumpăna apelor
și lacrimnile dădeau năvală, limpezindu-mă
și pământul a-început să se cutremure
știind că trebuie să mă primească dădea neputincios din cap
ar fi răcnit cu fum și cu pucioasă dar nu-i venise timpul
și suspina molcom strângându-se la piept
mușcând din marginile înroșite ale cerului
ura și lăcomia se târâie ca fumul des până la marginile tăriei
aici se agăță cu dinții de straiele îngerilor
și-asemeni fiarelor rămân cu fălcile-încleștate
mii de lacrimi părăseau pământul și se înălțau la cer
iartă-ne tot pârjolul inimilor, adu-ne pacea și liniștea după care tânjim
și lasă soarele să ne-încălzească cuvintele în căușul buzelor
nu lăsa Doamne tăcerea să ne împietrească sufletele
florile dalbe, flori de măr
001.052
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “la început a fost cuvântul (2) .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14134223/la-inceput-a-fost-cuvantul-2Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.