Poezie
oniric
2 min lectură·
Mediu
1. zburam. și-n urmă catedrale gotice creșteau
înfășurându-se în nori ca vechile-aurore
ce-și tremură în noapte evantaie obosite
zburam. și-n urma mea lăsam vise ce-n zori mureau
zburam departe și în brațe te purtam,
stea rătăcită prin unghere de altar
cerneam cuvinte ce-închideau uitarea
zburam. dând sens tăcerilor ce ne-însoțeau
în mine moare visul celui ce-a zburat
purtându-și steaua ca pe-odor de mare preț
din zare-n altă zare de brocart tivit
din mine crește visul care-n lume te-a purtat
2. mintea mea, un cimitir de stele
câteva note musicale mătură aleile și șterg mormintele
noaptea se strânge covrig și-și plânge iluziile
dincolo de gard, vise bezmetice cerșesc
un minut de viață dincolo de linia zorilor ce moțăie
alături de mine pe marginea patului
3. mi-am luat scăunelul și m-am dus în piață.
m-am așezat la o coadă imaginară și am început să aștept
lumea de azi aleargă în căutarea neverosimilului
așa cum în anii șaizeci – șaptezeci devorau mondo cane
în spatele meu, pe o ladă de bere
un bătrân a început să cânte imnul de stat
avea o voce plăcută, baritonală
și după ce a terminat de cântat a cerut să-l trec pe listă
de-a stânga mea s-a așezat o bătrânică.
mi-a șoptit că era o mare admiratoare a comunismului
și păstra cu mare sfințenie, lângă icoană
o pagină de ziar cu internaționala
la dreaptă mea s-a așezat o umbră de om
ce a cântat cu glas pierit imnul biruinței
și a recitat în șoaptă numele camarazilor
și închisorile negre ca noaptea
gata. în urma mea coada era destul de mare
și lumea se așeza tăcută. puțini întrebau care-i motivul
dar cei mai mulți, plini de docilă aducere aminte
îi îndemnau pe tineri să păstreze liniștea
001.259
0