Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Schimbare de paradigmă

2 min lectură·
Mediu
Fascinație. Acesta trebuie să fie cuvântul noilor proteste
Și dacă până acum le-am arătat pancarde pe care ne scrisesem toate nemulțumirile
Lăsându-ne aduși pe același palier cu ei (și ei sunt nemulțumiți că nu-i lăsăm să-și facă de cap)
Și mai ales strigându-le toate frustrările trăite (și ei au frustrările lor)
Nu am făcut decât să le dăm dreptate și să le cauționăm acțiunile
Ce trebuie să facem? Vocalizelor să le opunem tăcerea
Amenințărilor să le opunem pacea și calmul, agresiunii să-i opunem indiferența
Și urii să-i opunem oglinzile noastre și în loc să ne vadă ca pe obiecte destructibile
Să-și vadă fețele schimonosite de ură, să-și vadă ochii dilatați de groază
Să se privească chiar și când noi vom muri,
Căci vom muri arătându-le chipul și barbaria, dar nici o moarte nu va fi irosită
Pentru că poți șterge un milion de glasuri cu vocea interioară justificativă
Dar nu poți șterge de pe retină fețele schimonosite de ură
Și dacă unul dintre noi cade un altul va ridica oglinda
Și indiferența noastră la ură va zdrobi tirania urii
Lăsați-i să se-îmbete cu propriile lor scursori
Să se mânjească cu propriul sânge
La unul de-al lor noi vom fi zece oglinzi acuzatoare
Câte oglinzi pot ei distruge, de cât timp au nevoie ca să ne termine?
Și mai ales, cât timp vor putea să se suporte?
Fascinația mielului gata de jertfă va duce la eliberarea de ură
001.316
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
237
Citire
2 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Macovei Costel. “Schimbare de paradigmă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14130283/schimbare-de-paradigma

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.