Poezie

omul cuvânt

1 min lectură·12 iulie 2018

Mediu

aș fi putut să vorbesc despre cele trei dimensiuni

ce mă delimitează spațial

dar,

voi începe cu cea de-a patra – timpul

va urma apoi a cincea - cuvântul ce îmbracă

a șasea care nu-i decât iubire pură

și-a șaptea care mă reprezintă

eu viul.

timpul este o sumă de timpi individuali

unde fiecare și-l poartă ca pe o povară

cuvântul te alege, și te înfierează

să știe toți că ești al lui

în timp umbli de zănatic și-ți cauți stăpânul

iubirea este forța de interacțiune

ce se reflectă și ricoșează

țesând universul în pânza sa

iar ultima dimensiune

nu e conștientă de sine însăși

și nu realizează forța de care dispune

și empatia

sunt mulți oameni care nu știu ce-i viul

și eu mă mistui de prea mult viu

dacă nu-mi veți găsi urma

înseamnă că m-am înfășurat în cuvânt

cocon așteptând transformarea

și eliberarea

în iubire

001.321

Macovei Costel. “omul cuvânt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14128444/omul-cuvant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.