Poezie
când amforele pleacă-n pribegie
1 min lectură·
Mediu
un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea băltește, ochiul se pierde
și toată natura uneltește la-împlinire
vara se coc toate: semințe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite
din pântecele mamei gol am ieșit în lume
și gol mi-e sufletul în clipe de restriște
de câte ori mă-încinge spaima
smerit și gol mă-întorc în spuza de lumină
și-încerc să regăsesc intrarea și-al spaimei adăpost
pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu și cerul gol, de vânturi răvășit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină
iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind
001.434
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “când amforele pleacă-n pribegie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14127258/cand-amforele-pleaca-n-pribegieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.