Poezie
generații
1 min lectură·
Mediu
eu te-am făcut, eu te omor!
știu, sună cunoscut pentru că străzile erau pline de arome
de pâine proaspăt scoasă din cuptor și derdeluș și vechi colinde comuniste
când vara incepea cu cercei de cireșe si se termina cu ultima baie în mare
dar pentru că nu toată lumea avea mare s-au inventat albiile scobite
și carnea lemnului plutea spre insule robinsoniene
tu al cui ești mă?
și tăcerea creștea ca o spaimă cuprinzând cu înflăcărarea sângelui
gâtul de care atârna cheia casei, obrajii și vârful urechilor
natalitatea ca politică de stat a dat un decret
dar moartea s-a obișnuit să intre în casele oamenilor
și să ia de ici o suflare, de colo un suflet, atât cât să fie păstrată o aparență
tu ești prost! ești prea permisiv... o să crești un monstru
dar viața creștea luxuriantă în jur fără să mă afecteze
iar la marginea junglei, eram eu, un deșert
ce și-a pierdut izvorul lacrimilor
și prin albeața anilor, lovit de cataracta
privesc miezul oglinzii ce vrea să-mi povestească singurătatea
viața este o opțiune închisă în camașa de forță
001254
0