Poezie
primul sărut
1 min lectură·
Mediu
era o vreme când te cuprindeam în așternut, noapte înstelată
și-ți furam răsuflările una câte una, fără să bagi de seamă
și zilele ne căutau prin parcuri, pe alei, prin iarbă
numai la rădăcina copacului nu
când sufereai, veneam ploaie mistuitoare și spălam urma tristeții, eliberându-te
aruncându-te într-o zi însorită, departe de orice durere
și tu zâmbeai ștergându-ți lacrima
din care se adăpau norii cerșetorii
am întrebat florile de ce-și leapădă petalele a iubire
și ele se uitau fără să înțeleagă întrebarea
că moartea lor era o dulce mângâiere
și sărutul le ștergea lacrimile
acum, lumea se trage la o parte, maree plină de întrebări și căutări
nisipul este de fapt mărunțirea uitării și a neputinței
spală-mă, îmbracă-mă în lumină și ia-mă de mînă. primul sărut nu există.
e doar o palmă ca să te trezești la viață în așteptarea acestui ultim sărut. al morții.
001.271
0