Poezie
anatomia clipei
1 min lectură·
Mediu
citeam o carte și am realizat că viața nu se numără în ani ci în clipe
niciodată nu poți afla adevărul până când nu atingi, până când nu vezi…
am intrat în ceață, cuțit înfipt în lapte și tăcerea m-a luat în grijă, legănându-mă
până când, visele mele lăptoase s-au destrămat încețoșându-mi urmele
am atins pământul și pământul a urlat cutremurându-se de durere
m-am întins să-i simt răsuflarea și pământul m-a îmbrățișat cu căldura sa
în fața mea cuvântul zace nemișcat, trup rece fără suflare
dar sufletul său era departe, rătăcind cărările și determinările spre apele negre
anatomia unei clipe nu se reduce doar la cuvinte
trupul ei inspiră dragoste, neliniște, un timp și un spațiu paralel
o amintire, o mângâiere, un suspin, trec dincolo de cuvinte seci
și nici o scrisoare nu înflorește dezvăluindu-le celorlalți parfumul celui ce ai fost
la început a fost uimirea și apoi s-a manifestat cuvântul în toată splendoarea sa
001.466
0