Poezie
moștenire
1 min lectură·
Mediu
bunicul s-a ridicat drept din viață și a plecat să hrănească alte vise
într-o altă lume departe de neostoirea bunicii
dar înainte de a pleca ne-a lăsat pecetea lui
un sărut mătăsos pe frunte
și câte o șoaptă pe fiecare pleoapă
a venit apoi rândul tatălui care și-a făcut ordine în cuvinte
și mai ales în tăcerile prelungi după care s-a ridicat și a plecat
departe de noi, departe de el, cu rouă strânsă-n ultima suflare
dar înainte de a pleca ne-a sărutat ochii
și ne-a pecetluit gura cu ultimul sărut
încep și eu să-mi sortez sentimentele și trăirile
îmi despart cuvintele în răsuflări și verific zilnic corespondența
nici o invitație, nici un bilet așa că stau și aștept
dar mă sâcâie o întrebare:
ce-am făcut oare cu pecetea mea?
 
001.339
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “moștenire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14115994/mostenireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.