Poezie

calea oaselor

1 min lectură·4 noiembrie 2017

Mediu

privește înapoi cu mânie... și am privit dar ce rost a avut...

că-n mine crește iarba răului sădit cu ani în urmă

și ura-mi-încrețește fața-n riduri dese

dacă ochiul tău cel drept te smintește, scoate-l... și l-am scos

întâi pe cel drept, apoi pe cel stâng, dar zoaiele strânse în spatele lor

nu s-au scurs și bat în scoc uscat

înainte vedeam de-a valma și frumosul dar și urâtul,

acum nu mai văd nimic dar și urâtul și frumosul

mă înghiontesc să le fac loc, ca să nu mai fac umbră degeaba

pribegesc în căutarea adevărului, fără să văd, fără să știu

fără să aștept, asemeni evreului rătăcitor

căci adevărul îmi va dărui uitarea, liniștea și mântuirea

001.507

Macovei Costel. “calea oaselor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14115880/calea-oaselor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.