Poezie

un actor fără scenă

1 min lectură·15 aprilie 2017

Mediu

m-am născut ca orice muritor țipând cât am putut de tare

și am crescut singur într-un balon de săpun

în care fiecare zi avea altă culoare

nu știu dacă tu... dar aceea era lume a mea

aveau ciocane, aveau piroane și lemnul plângea de durere

de mic copil am visat să mă fac actor

să pot spune te iubesc pe scenă fără să pară deplasat

și mai ales să privesc lumea în față atunci când îi spun te iubesc

chiar dacă lumina reflectoarelor mă orbea

aveau cuvintele cu ei, mai mari, mai mărunte care răneau

dincolo de cortină sunteți voi toți morții lumi

și aici, în timp ce mă machiez și repet redescopăr ceea ce era acoperit

opaițul ce-mi lumina cămările sufletului în care teama

se strecura lingând pereții cu întuneric

Baraba, Baraba, strigă lumea încinsă și eu îi fac semn să ridice cortina

dincolo de mine e noaptea cântată în cuvinte goale

voi recita câteva tăceri cu intonație

și dacă piesa e sortită uitării

actorii vor rămâne să depună marturie

în culise, regizorul își frânge mâinile și așteaptă să mă retrag

001.318

Macovei Costel. “un actor fără scenă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14105837/un-actor-fara-scena

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.