Poezie

exil

1 min lectură·13 aprilie 2017

Mediu

șterge-mă din viața asta

trimite-mă dincolo de cuvinte,

acolo unde se moare de atâta tăcere

un loc din vecinătatea unei gări negre

ce absoarbe orice cuvânt

și orice tăcere

la graniță mi s-au luat toate cuvintele

au scormonit după ele

rănindu-mi sufletul

spulberându-mi mințile și amintirile

m-au băgat

în tot felul de chimicale

și dezinfectanți

să nu rămână nici măcar o vocală

și mi-au dat drumul

într-o plută

ai privit un cer plin de tăceri?

plouă încontinuu

până la igrasie

putregai mângând rădăcinile

și rătăcirile

ochiul gol privește

dar nu știe cum și ce să spună

nici acum

nici mâine și nici poimâine

meleaguri noi?

lume nouă?

vată, zile de vată

nopți de vată, viață înfundată

o ceață de necuvinte ca o pedeapsă

mă apasă

încet, în adânc

crește sămânța unui eu

nu am așteptări, nu am vise, nu am...

decât răbdare

de undeva, voi apare și mă voi întregi

001.393

Macovei Costel. “exil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14105746/exil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.