Poezie

dezlegare la bici

1 min lectură·1 decembrie 2016

Mediu

pentru fiecare răsuflare irosită am pus deoparte câte două lacrimi

să pot spăla picioarele și mâinile celor care mă vor urma

Pământul nu se oprește la încrâncenarea mea

și nici supărările nu-i spun mare lucru

dacă tot am catadicsit să vin în lume

trebuie să-i semăn întru totul, din cap până-n picioare

cine seamăn vânt culege furtună ai spus

pe când aruncam vorbele de prisos în brazdă nouă

și nu credeam că rodul va fi atât de greu

încât să mă culce la pământ

dacă ai un vis nimic nu-ți mai stă în cale

numai că trupul meu răscolit zace la pământ

îngreunându-mi pașii, poticnindu-mă

ca o ghiulea tăcută în plină descompunere

în marea carte a vieții toate sunt scrise de o singură mână

și nu poți spune că nu știe stânga ce face dreapta sau invers

pentru că mâna aceea nu poate fi mituită sau adormită

așa că ferește-te de judecata ei fără cusur

de ce-ai îngăduit să-ți fie zdrobită ființă?

dacă nu-i lăsam de unde aș mai fi strâns lacrimile?

001.325

Macovei Costel. “dezlegare la bici.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14099674/dezlegare-la-bici

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.