Poezie
noapte de toamnă
1 min lectură·
Mediu
din cornul lunii noaptea cheamă stelele la rugăciune
și fumul urcă alene din cățuie goale
mi-s geamurile oarbe și suspină
căci au uitat și gustul răsuflării mele
departe printre printre file-îngălbenite
îmi rezem spaimele toiag și mă înclin
cuvântul m-a răpit și a fugit cu mine-n lume
lăsându-mă să-mi aflu locul de dospit
ascunde-mă în toamna frunzelor de aur
și-n șirul de cocori să îmi faci loc
un ultim țipăt dus de vântul aspru
pe ale cerului cărări ce varsă-n scoc
de când mă știu rostesc stranii cuvinte
doar unii și le-or mai aduce aminte
nimic nu piere și nimic nu se câștigă
e doar tăcerea care tainele își strigă
001.205
0