Poezie

povestea unui om necesar

1 min lectură·22 octombrie 2016

Mediu

voi începe prin a vă spune că de multe ori sunt în dezacord cu mine însumi

și simt că oricât aș insista tot vor fi momente în care mă voi depăși numeric

dar cum dincolo de iubire e trăirea, mă voi trăi până la capăt

în sala cuvintelor pierdute răsună scâncetul copiilor

îmi pun palmele la ochi să nu-l mai aud și las toate visele

să rătăcească printre momente delicate

alungatu-m-am departe de toată nebunia colectivă

să-mi spăl durerea ce mă-mbracă, iar ele, cuvintele catapultate

se sparg de frontonul buzelor surpate

și va veni o vreme când am să mă spăl în lumină topită

adâncindu-mă și despărțindu-mă de toți ceilalți pentru că

unicitatea mă definește și mă scoate din rând

legenda spune că Dumnezeu își face timp și trece prin viață fiecăruia

să nu mă așteptați, vedeți-vă de treburi și de viață

pentru că nu știu când voi putea transforma o linie paralelă într-o intersecție

pasărea nopții a luat luna-n cioc și-a ascuns-o sub aripă

001.310

Macovei Costel. “povestea unui om necesar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14097934/povestea-unui-om-necesar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.