Poezie

punte

1 min lectură·18 august 2016

Mediu

toți visătorii au un Dumnezeu al lor

și Lui mă spovedesc cu spuse și nespuse

într-o realitate ostenită și alienată

unde cuvântul moare plin de metastaze

mi-e trupul plin de semne vechi

intraductibile, cernite și uitate

pe unde ești copile?

aici sunt Tată și-s gata de drum

văzut-am toate câte mi-au fost date

și urmele mi s-au scrumit de-acum

mă-nchid într-un cuvânt ca-ntr-un mormânt

și rugului îi las toată tăcerea mea

voi colinda tăriile ștergând colțuri de stele

cu praf de neființă mă voi îmbracă

nespusele vor încolți pe geamuri de uitare

și visători vor zidi pod către cerul Tău

001.392

Macovei Costel. “punte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14095623/punte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.