Poezie
dorul din mine
e altul decât dorul de tine
2 min lectură·
Mediu
și nici măcar nu știu dacă pot să-l pun pe tarabă
așa cum aș pune pepenii galbeni cu miros de afurisenie dulce
sau primele brândușe legate discret cu ață neagră
dar până una alta el stă bine acolo, înăuntru,
nici vântul nu-l bate, nici soare nu-l arde
poate doar bruma să-l ajungă atunci când se aburesc ochii
dar în rest îi e bine
mai sughite el când și când și-și mai mușca limba
dar toate trec peste, nu-i așa?
uneori simte ca o apăsare, arcadă rătăcită pe sub pod de piatră rece
dar crivățul spulberă toate visele și-ți mușcă ochii osteniți ce caută zarea
saturația bătătucește pământul de jur împrejur
astupându-i porii cu sarea fină a neundelui ce rătăcește
departe de toată ura și de tot răul
fanioanele caută cerul cu ochi însetați de cunoaștere (sau poate recunoaștere)
și se sting încet-încet murindu-se-n așchii lemnoase
departe de trunchiul viu al vorbelor aninate-n limburi și culori
ala-bala-portocala, ce-ai mâncat de ai vărsat
vorbe prinse-n vârf de stuf năclăite de năduf?
lasă oistea cerului și ține a veghe geana răsăritului
dropiile îți vor arăta calea ciulinilor
iar stelele ți-or împleti suvițe gândurile sparte
cunună desfrunzită a rătăcirii
toate astea s-au bulucit a neliniște într-o lacrimă
și-au înghețat pe-o rană uitată deschisă
departe de cernerea frivolă a amintirilor
am-tam-tiri-mogodina, dorul umbra beat pe stradă
a lăsat doi colți a sfadă și-a vândut mașina
dor călător pe cer schimbător și fără motor
dorul din mine a altul decât dorul ce vine...
vine lin și umblă-ncet
fără rimă și un sfert
la jumate cerne-n sus
toate câte-s prin apus
001.418
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 264
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “dorul din mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14080539/dorul-din-mineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
