Poezie
Te rog
1 min lectură·
Mediu
Să nu m-aștepți când toamna își ascunde
Surâsul în gutuia din ferestră
Că-n stepa andaluză, Rosinante
Mai scurmă-n umbră, la nesăbuința noastră.
Romeo a plecat să-ncerce el otrava
Că nici pumnalul nu își mai încape în prăsele
Mi-s orele trecute, iar eternitatea
E ca o mască tristă într-un alai de iele.
Credeam că am să plâng, dar ploaia
Cu lacrimile ei m-a-mbărbătat
Cu toamna asta am să-mbrac toată Golgota,
Și-n urmă las trecutul dezbrăcat.
Nu am cuvinte când sunt lângă tine
Nici sentimente nu mai am. Sunt sterp și sună-a gol,
Mi-e teamă? Poate că îmi e, dar nu știu cine
M-așteaptă. Și în moarte am plecat să-i dau obol
001182
0