Poezie
poetul sinuciderilor asistate
1 min lectură·
Mediu
primul cuvânt pe care îl învățăm este nu
repetat până la sațietate
nu face, nu pune mâna, nu rupe, nu sparge, nu trage, nu țipa, nu plânge, nu mișca
și sub zodia lui uităm să apreciem frumosul, viața, viul
pregătindu-ne de timpuriu de moarte
și pentru că el ne însoțește fidel până la capăt
o să ascundem faptul că nu vrem să murim singuri
cu spaima de-a intra într-o lumină de da
ce ne sugrumă, ne sleiește
ne dizolvă
mai nou fiecare își dorește lângă pat
în clipa cea mare, un poet
datoria lui e să culeagă ultimele clipe
să le toarne în cuvinte frumoase
jerba ce se va arunca peste sicriu
ca să se știe
partea dureroasă e că tot mai des
ideile, versurile, rimele
mor fără nici un poet alături
să le încrusteze în carnea viitorului
cu toate astea
prin lume mai zărești
câte un rătăcitor ce-nchide ochii poemelor
001.267
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “poetul sinuciderilor asistate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14071832/poetul-sinuciderilor-asistateComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.