Poezie
vorbe...
neverificate
1 min lectură·
Mediu
noaptea, casele se lipesc de pământ așteptând.
ferestrele mele, fără perdele
cască, întorcându-se cu fața la perete
jumătate din gura mea, caută aerul tău sobru
mască cu ochii agățați de pleoape
în cârligele stelelor.
lumânarea se ridică trăgându-și voaluri de ceară
printre genele cu reflexe acaju
în timp ce pântecul dospește
taina devenirii ochiului
prin cercuri concentrice, anuale
aș vrea să te mușc pârguit
chiar dacă pedeapsa e sfâșierea
însângerând zorile
cu dorința.
cine este
între o povară și-o moarte,
balon fără nacelă?
am uitat
că împreună creștem
orașul…
001.535
0