Poezie
La vita e bella
1 min lectură·
Mediu
mă întorceam la masa de scris
amușinând urmele verbelor
în tăcerea albă
exasperantă...
inutilă zbatere a filei
când nerăbdarea mustește
iar degetele se lasă grele
printre litere
gol, alb răstignit printre urme pierdute
simt apăsarea liniștii
și-nchipuirilor
te-ntorci, pândindu-mi nehotărârea,
și-adunând resturile literelor
cicatrici supurânde
aveam să-ți spun mai multe
și degetele mele ar fi alunecat pe pârtia albă
lăsând urme, cuvinte înlănțuite
zâmbești și răsufli ușurată,
vorbele, chiar nespuse, se lipesc de buze
boboci născuți deja prea târziu.
îmi privesc mâinile
și mă bucur să le știu aproape
respir și aburul se strecoară printre degete,
ninge cu litere albe.
001.844
0