Poezie

...amorfe...

stadii...

1 min lectură·25 iunie 2009

Mediu

experiment ratat

expus, anomalie monstruoasă

m-am zămislit, trunchi fără rădăcină

mi-s crengile-nsetate de lumină

și-am înfrunzit în vorbe găunoase

rătăcitor prin carnea nebuniei

am scuturat boboci, moarte petale

arunc în mine ancora durerii

ecou rătăcitor prin spații goale

degeaba-ncerc să fiu cu voi pădure

pământul nu mă simte solidar

m-apasă aerul cu-a sa cruzime

și lacrimi rădăcini cresc în zadar

cochilie mută

urăsc zidirea mea-n nisipul mării

și rătăcesc din val în val a spumă

mă reclădești și eu mă surp, iar vântul

mă risipește-n noaptea fără lună

mă doare visul veștejit în mine

sămânța ce n-a fost să zămislească

dorințe măcinate-n moara vieții

și valuri ce-au căzut fără să crească

mă cern și pier odată cu-nserarea

țesută umbră-n lacrimă de stea

în carne-i dăltuită taina morții

și nopțile șoptesc uitarea mea

chiar de mă iei să-mi asculți răsuflarea

tăcere doar s-o naște-n șoapta mea

mi-e marea îngropat-adânc sub arcă

și arca-i trunchi ce în sămânță odihnea

001.476

Macovei Costel. “...amorfe....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/13893737/amorfe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.