matinală…

iubitule ești ca o carte umblătoare dar nu ca-n fahreinheit nu mai știu cât cuvinte seci, coji ruginite-n ploaie căuș tăcerilor când la cenaclu pleci întinzi pe-asfalt o cârpă ostenită îți verși bazarul de idei și-aștepți în ochi îți speli tristețea dacă plouă și-ți pui surâsul desenat de soare la fel ca-n cartea de povești tu nu mă mai iubești, nici nu auzi ce-ți spun și ochii tăi se trag ca stânca-n mal revarsă-ți viitura de venin dă-n mine, spune ceva dar voiam să-ți spun că dimineața când te speli pe dinți îți mângâi perna și adulmec să îți simt tâmpla zvâcnită cearceaful ce între picioare-n zori îl strângi și-n palmă îți simt umbra tăvălită… acum cinci ani spuneai că-s diamantul tău și nu aveai cuvinte-n cerul gurii să mă mângâi acuma-s numa mama plozilor și-mi este greu să văd cum taci, bei bere și-apoi râgâi încearcă să-nțelegi că sunt peronul cuvintele grăbite urcă și coboară iar tu iubito ești hangarul în care dragostea-ți eternă mă-mpresoară și pentru bătrânețe, fărâmă cu fărâmă strâng spuneai că dragostea care se roagă e frumoasă că numai sluga ochi-și pleacă și imploră ești steaua mea trezită și lumina alungă umbrele ce se prefiră-n carnea ta cristal de stâncă, haide, lasă vraja, și-mbracă-te că vin copii-n dormitor mă duc să-ncălzesc apa pentru ness la dracu, nu am alții da ce-i? mi s-a mai dus un fir la dress