printre vechituri

ușa deschisă își freca tăcerea-n toc, foșnind a invitație și-am intrat, jur împrejuru-amărăciunii, tejgheaua, iar la pereți, cu groaza-ntipărită-n carii, rafturi pline, uitate, colbuite, năruite cu ochii dați peste cap te-ai ridicat, și ai venit împingând lumina chioară ce se oprise să-și tragă sufletul cu ce vă pot fi de folos? și ecoul vorbelor s-a răsfrânt în indecizia mea pot să arunc o privire? te-ai dat la o parte, cortină obosită de singurătate lăsând expuse nudurile rafturilor. eu colecționez vechituri, întotdeauna mi-au plăcut ah, ce chip încântător, are culorile cam șterse, se vede că degetele nu i-au mai înseninat pleoapele nopțile a mângâiere și nici diminețile a sărut. da, și amintirea surâsului de copil hmm, și povestea ce suflă-n lumânare aveți și urma unei lacrimi, și un suspin, un pas ușor o șoaptă agățată-n geană văd chiar și nepăsarea, grea, apatică, opacă și primul scâncet, oh, primul fior? ce de minunății, chiar că e noroc chior de mult n-am mai văzut atât de multe la un loc de ce le vinzi? de ce să le mai țin? “băut-am toată cupa cu venin” cu ele ce să fac? cât să mai plâng singurătate-am strâns, e-n spate în depozit și e din belșug la cât pustiu e-n jur și în adânc n-am timp nici moarte să-l străbat și nu ajung să-ți spun ceva, la câte amintiri s-au fărâmat și vorbe-n vânt s-au spulberat puțini mai calcă în dugheana mea s-o vând aș vrea dar n-are cine o lua de-abia mai intră câte-o rază de lumină nici nu mai știu ce-nseamnă zi senină pe raft văzut-am sfertul academic și așteptarea-nfrigurată sunt la grămadă sau sunt la bucată? lasă, vin mâine, sau poate, cine știe așteaptă…