sunt…

sunt paznic la strunga cuvintelor mele ce intră și ies libere unduindu-și nerostirea în tăcute versuri “mane, tekel, fares”. cuvintele, cârd de fecioare hârjonindu-se-n spuma valurilor își clădesc spaimele în ochii năvălirilor barbare ce siluesc, spintecă și ucid făr-a alege numai armura strălucitoare în care le îmbrac poate să le apere neîntinarea și-atâta timp cât nașterea și aspirația sunt în firescul lucrurilor le las să-și împlinească destinul fără siluire, convertire sau constrângere.