despre noaptea mediocrității și adormirea sacrosanctului

privit în oglindă, trecutul se arată ingenuu drapându-și ororile sub voaluri de inocentă creativitate suntem Dumnezei! sau cel puțin așa ni se tot repetă de două mii de ani îmbălsămându-ne egoul cu tehnici precreștine reinventate și adjudecate tribal de tatuaje omnipotente imprimate pe creier omul răstignit este dat uitării suferința și îndoiala sunt marginalizate, demitizate și vulnerabilizate într-o cacofonie feciorelnică talpa uniformizării calcă apăsat în noapte reducând discrepanțele și astupând nișe și enclave alungat din cetate sacrosanctul își ia somnul cel de toate zilele într-un periplu diluvial către un alt uman