când nici oglinda nu mai știe ce să spună

ridurile s-au strâns la sfat descâlcind tăcerile amintirile bat pas de defilare prin fața tribunelor goale uralele duse de vânt sperie porumbeii adormiți printre firimituri defileul fricii desparte o taină de alta aici pe malul ăsta miroase a iarnă viscolită numai sângele se zbate în scocuri răsturnând primăveri uitate măștile venețiene se desprind din palisade cărămizi măcinate de ani și frustrări de sub tencuieli inutile răsar toate îndoielile oglindă oglijoară, ce vis urmează să moară?