spre micul ținut al marelui zâmbet

undeva, într-un neunde dacă îți ții răsuflarea și îți mijești ochii s-ar putea să distingi la răsărit sau la apus linia care desparte ultima răsuflare acolo, la vamă, trebuie să îți dai obolul să-ți strigi toată viața odată și să ții amintirile în brațe căci ele vor fi singura vestă de salvare la care ai dreptul de obicey Styxul e liniștit dar e bine să fii pregătit pentru orice mai ales că nimeni nu s-a întors ca să povestească ce înseamnă traversarea asta dar, din câte se spune (mă rog, așa a trecut din gură în gură) dincolo, pe tărâmul marelui zâmbet nu-ți mai rămâne nimic din câte ai avut nici măcar umbra oare amintirile...?