Marea Sargaselor

copilăria mi-a fost marcată de povestea corăbiilor ce putrezeau printre sargase fără a mai găsi puterea să evadeze adie vântul bate-n scocuri și ferestre ar vrea să intre sufletul să mi-l răsufle privesc o frunză ce se lasă amăgită să-nceapă dansul ultimului drum oglinda derulează în tăcere povestea, filmu-n care am jucat cad riduri lăsând răni în coajă plânsă iar anii ce în jgheaburi se topesc spală uitarea iernilor fetide sunt prins în mreje, zbatere amorfă cuvântul pâlpâie în candele crăpate uitarea roade în carena putrezită din lanțuri cresc himere hămesite ce mușcă visul ce se oglindește-n mare visam să evadez din lațul ce mă strânge plutirea, zborul era tot ce îmi doream eram o mare plină de regrete sargasele din degete-mi creșteau eram corabie și mare eu eram de ce-aș zbura dacă pot fi doar bun rămas?