cernere

Dracul nu ridică biserici în deșert și duminica e lăsată de Dumnezeu pentru odihnă dar multe lucruri nu mai sunt ca la început piatra nu mai este piatră, apa nu mai este apă cerul nu mai este cer ce să-ți dau și ce să-ți cer am luat un pumn de amintiri pe care nu le mai vrea nimeni sau poate că a uitat unde le-a lăsat și acum le caută disperat sunt în parc, la toboganul cel mare, și e atât de mare că dacă întind mâna pot să ating cerul și de la mine până la tine sînt doar două mâini de întins ca la orice cădere, stomacul se strânge sub omuleț și începe să țipe de plăcere apoi picioarele iau foc de la frecarea ce coboară împreună cu mine și dintr-odată sunt iar cu picioarele pe pământ și cu sufletul rătăcit pe undeva pe sus tramvaiele trec țăcănind peste încheieturile șinelor și lumea se plimbă agale ca-ntr-un tablou patriarchal, fără nici o grabă o altă amintire mă aruncă într-un morman de zăpadă e turnul de veghe de la cazemata zidită să ne apere vacanța materiile și obiectele caută să rupă câte o bucată din ea și ca să nu mă plictisesc, privesc cerul prin tremurul unui țurțure el plânge eu îi aștept lacrimile să ne înfrățim altă amintire mă dezbracă de toate hainele și-mi dă drumul în apă mâloasă unge-te îmi spui și eu mă umplu de nămol rece și puturos carapace ce se crapă la orice mirare și la orice privire zgribulită botezul înseamnă curățarea de tot și de toate și-n brațele tale mă ascund, cu toată goliciunea naivă amintiri cuminți, fiecare își așteaptă rândul să mă răpească în cuget și-n simțiri rădicând valuri de uitare între mine și lume în fața mea, un băiețel cu mâna plină de cuvinte privește nedumerit în jur pare de pe altă lume cu toată mirarea tipărită privește la cei din jur, lume grăbită ce nu are timp de vorbă pare derutat, dezamăgit și nu știe ce să facă cu toate cuvintele strânse cu migală cuvinte amintiri, palme ce se zbat în pumni timpul trecut răspunde prezent dar cine strigă catalogul?