toropitoare amiază

e sâmbătă și săptămâna-ți moare-ncet în brațe făcând loc altei zile-n calendar din taine se ridică chipuri dragi, plecate ce-n buze poartă rugi tăcute către cer le ceri să te ridice către soare dar brațele li-s moi și-n cețuri dese pier te rogi, dar rugăciunea, e pulbere uscată ți-s buzele crăpate sub straturi de tăceri din voaluri de uitare se iscă o-ntrebare iertarea de ce doare? în locul tău un altul așteaptă săptămâna și viața-n vaduri curge… dar nu-ți mai aparține