nimicuri

sfârșit de an dacă mâine nu e, nimic nu e a spus ziua de azi învață-mă ce-i deznădejdea, să știu, să înțeleg durerea învață-mă ce-i renunțarea cu toate visele alături să visezi că dăruiești până la epuizare și să te lovești de peretele neputinței pe care l-ai ridicat asiduu pe parcursul fiecarei zile... de-a lungul timpului început de an cu dăruire, stâlpii porți par doi ciocli ce așteaptă fără să știe ce-i nerăbdarea ziua de azi știe că mi-a alungat tot trecutul și odată cu el și viitorul deci astăzi este o temniță în carne și oase o iarnă fără zăpada nu poate face altceva decât să-și arate gerurile ce mușcă adânc din hoitul amintirilor și totuși... învelește-mă cu deznădejde să-i gust greutatea pune-mi durerea căpătâi și lasă renunțarea să se cuibărească la sânul meu anule banule, cum te vei rostogoli?