anotimpul plângerii

e greu să-ți lași amintirile să moară duse de vânturi reci, senine prin rigole străine dar timpul nu se măsoară pe sine pentru că nu-l interesează coaja te strânge până la sufocare alungând sevele din viață pentru ca gerurile să nu le sfărme-între dinți lasă plânsul să te curețe de toate lasă anotimpul liniștii să te acopere ca o ploaie plină de igrasie căci va veni și vremea când vei înflori printre amintirile celorlalți așteaptă ploaia să-ți spele lacrimile descheie-te la gât și lasă viața să plece puțin în anotimpul ăsta toate păsările călătoare își văd de drum ca să poată face un cuib, o viață și o moarte sper totuși să nu-ți lași stăvilarele puțin teatru te rog...