timpul celor o mie de guri

armata întrebărilor s-a predat necondiționat fără a mai aștepta sosirea răspunsurilor convinsă de inutilitatea demersului lumina se pregătește să moară surprinsă că-n alergătura ei n-a reușit să biruie bezna copacul tăcerilor își leapădă cuvintele ofilite iar rigolele ghiftuite deversează timpul, în slugărnicia lui își pleacă fața, ascunzându-și gura din care mai picură sângele învinșilor