plânsul inorogului

din viață știu că ies ca orișicare cărarea ei altă scăpare n-are liber trec pragul care ne desparte nuntirea ei mă poartă-n altă parte poate că am trecut pe lângă voi o umbră sau un vis plin de nevoi o clipă somnul v-am înseninat și ce-a fost rău cu mine am luat cât mi-am dorit să fiu și eu ca voi să știu ce-înseamnă pata de noroi cu lacrimi să mă spăl de-un vis urât buzelor să le-arăt ce-i un sărut mi-e trupul ostenit și plin de răni căci suferința sapă gropi adânci uitarea morții mi-aș dori s-o-îmbrac dar nu sunt liber să mă sfarm de stânci voi vise libertatea să-mi redați și jugul nedreptății să-l sfărmați să simt priviri ce-alină în tăcere trupul tânjind după o mângâiere când trupul istovit de-atâta dor în colbul fără urme viața-și lasă o lacrimă, un ultim curcubeu e firul ce povestea o să țeasă