noaptea pe furiș se moare

orașul meu de asfalt și betoane aștepți cuminte pomenile electorale inchiziția nu a murit, din adânc pandecte focul mocnit al urii, al prostiei și-al micimii copacii își așteaptă moartea și-și acceptă jertfa de a cădea sub loviturile meschine căci doar cu ruguri crude promisiuni poți tine copacii dispar, noaptea de obicei când citadinul prostit se trage la pat, așteptându-și pomana să-i umple de căldură sufletul uscat ce așteaptă iarna în containere cu rugina la vedere azi un copac e urmă fără umbră pe sub foi de brusture, rumegușul abundă o vomă scuipată de drujbe în noapte când sar la beregată, aducând moarte haita de drujbe doboară copaci și-n loc lasă… urme, umbre, regrete ? pustiu, păcat că prea puțini înțeleg și vorbesc știu