hoțul de cuvinte

dulce ca mierea-i cuvântu-întrupat și plină de arome-i vorbirea când gândul născut se țese curat și-n suflet își află menirea ca-împărtășanie primești cuvântul și-n legea sfântă cauți să-l aduni bezmetici cei ce răscolesc morminte batjocorind cuvinte amintiri călcate în picioare și-alungate în zdrențe fără pic de apărare palide umbre strânse în corsete schelete de consoane ambulante pe câte-un gard, pe câte un perete uitate și de toți abandonate târându-se de pe o zi pe alta cerându-se uitate sau iertate când pot în sân le-ascund, le iau acasă și-n taina călimării le botez le scriu cu sârg în cartea vieții de-a dreapta tronului sfios le-așez cândva, cuvintele astfel salvate s-or strânge să mă privegheze-n noapte și-atunci smerit îmi voi cere iertare că am păcătuit când am furat